Transcriere Video
Traducere din limba englezã de: Mircea ALB ([email protected])
TBN Films
PDF  DOC1   DOC2
 

(Matei 7, 13-14)
“Intraţi pe poarta cea strîmtă, căci largă este poarta şi lată este calea ce duce la pierzare şi mulţi sînt cei ce intră pe ea. Dar strîmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sînt cei ce o găsesc.”

[Primul Martor - Dr.Donald Whitaker: ] Sînt oameni care vorbesc despre o lumină, sînt oameni care vorbesc că au plutit deasupra, sînt oameni care spun că au simţit căldură şi dragoste. Eu nu am simţit nimic din toate acestea, absolut nimic. Eu am simţit o teroare de nedescris! Este foarte uşor să fii ateu atunci cînd ai succes, dar este foarte greu să rămîi ateu cînd zaci pe patul morţii.

[Al 2-lea Martor – Charles McKaig:] Cînd mi-am revenit, Dr.Rawlings mi-a spus că s-a ridicat părul pe mine.

[Al 3-lea Martor – Dr.George Rodonaia] A fost o experienţă incredibilă să văd că există viaţă dincolo de această viaţă.

[Prezentator:]
În fiecare zi oameni ca tine şi ca mine îşi trăesc în acest moment viaţa, iar în cel următor zac pe patul morţii fără ca să fi auzit vreodată sau să creadă mesajul mîntuirii. Unii din ei au călătorit din lumea aceasta în cea de dincolo, dar ce au găsit acolo, a fost teroare cumplită. Ei s-au întors printre noi şi iată acum care sînt poveştile lor adevărate.

Acum renumitul cardiolog şi autor, Dr.Maurice Rawlings, vă va duce într-o călătorie despre care puţini au vorbit.

[Al 4-lea Martor – Howard Storm:] Şi am strigat din întuneric după ajutor: “Isuse, te rog salvează-mă!” Pentru că noi fie mergem în Rai, fie mergem în Iad, deoarece alt loc nu există.

[Al 5-lea Martor – Ronald Reagan] Ascultaţi vocea unuia care a auzit ţipetele din Iad.

[Prezentator:]
Aceasta ar putea fi singura ta şansă de a merge în Iad, şi de-a te întoarce înapoi în siguranţă.

[Dr.  Rawlings]
Acesta este un studiu al vieţii după moarte. De-a lungul întregii sale istorii, omul a prezis că există viaţă după moarte.
Toată Biblia şi toate religiile se bazează pe existenţa vieţii de după moarte. Dar unde sînt cei care susţin lucrul acesta?
Cine s-a întors să ne arate că există viaţă după moarte?
Acum prin metodele moderne de resuscitare, prin repornirea inimii sau a respiraţiei, tu şi eu putem aduce înapoi la viaţă o mulţime de oameni pentru a ne spune ce este dincolo de moarte. Vedeţi ce părere veţi avea despre unele din cazurile pe care vi le vom prezenta. Cazurile fericite sînt uşor de mărturisit pentru că oamenilor le place să vorbească despre această experienţa minunată pe care au avut-o după ce au murit şi s-au întors înapoi.
Experienţele din Iad însă sînt jenante. Ele sînt marcate cu E(eşec) pe fişa de Raport Medical şi sînt ca o palmă peste obraz. Dar noi avem acum cîteva cazuri pe care vrem să vi le prezentăm şi care vă vor spune despre propriile lor experienţe din Iad, aşa încît dvs. să nu mergeţi acolo unde s-au dus şi ei.
De notat că moartea este reversibilă. Sînt 4 minute de supravieţuire a celulelor creierului fără flux sanguin, după care se instalează moartea definitivă şi atunci este nevoie de reînviere, ceva ce omul nu poate să facă. Noi putem să resuscităm, un lucru pe care Dumnezeu l-a permis să îl facem. Au fost multe convertiri şi oameni mîntuiţi ca rezultat al acestor experienţe din Iad, chiar acolo jos pe podea, dar de raportat s-au raportat doar cele pozitive.
Acesta nu a fost şi cazul lui Ronald Reagan(a nu se asocia cu fostul preşedinte Ronald Reagan). El era cu băieţelul său cînd s-a dus la un magazin alimentar. Acolo a avut loc o dispută. S-au spart şi sticle, şi el a fost înjunghiat de mai multe ori de atacatorul său, iar restul pevestirii vă vom prezenta-o mai departe pe film.

===Ronald Reagan ===

[Ronald Reagan]
În 1972 viaţa mea era distrusă. Eram dependent de droguri. Am fost un un criminal. Familia mea era distrusă. Soţia mea înaintase divorţul de două ori. Copiilor mei le era frică de mine. Eu nu eram în stare să ţin un serviciu. Starea mentală în care mă aflam era teribilă şi în acest cadru al vieţii mele mi-am luat într-o seară băieţelul de 6 ani cu mine şi ne-am dus la un magazin unde am intrat să cumpăr nişte lucruri. La intrarea în magazin am dat peste un domn care tocmai ieşea pe uşă. Între noi s-a iscat o ceartă şi pînă să-mi dau seama, l-am lovit şi l-am trîntit la pămînt, el căzînd peste o stivă de sticle. Acestea s-au spart şi imediat el s-a ridicat de jos cu un ciob de sticlă în mînă şi a început să mă lovească cu el. Eu mi-am ridicat mîna stîngă încercînd să mă apăr de loviturile lui, dar ciobul de sticlă mi-a secţionat muşchii bicepsului şi arterele principale ale braţului şi eu am început să sîngerez de moarte în numai cîteva secunde. Plin de furie, de ură şi de mînie am continuat să mă bat, sîngerînd tot mai tare. Băieţelul meu ţipa într-una, devenind isteric. Propietarul magazinului a venit la mine şi mi-a spus: “-Dacă nu mergi de urgenţă la spital, vei sîngera pînă vei muri în cîteva minute.” Aşa că el m-a dus cu propria mea maşină la Spital. Cînd am intrat în camera de urgenţă, abia mai eram conştient. În timp ce personalul medical a început să lucreze pe mine, eu i-am auzit spunînd:
”-Nu îl putem ajuta! El va trebui să fie transportat la un alt Spital. Probabil că îşi va pierde braţul.”
În timp ce mă puneau în ambulanţă, a sosit şi soţia mea care a urcat în ambulanţă cu mine. În timp ce ieşeam din parcarea Spitalului, un asistent tînăr m-a privit în faţă, dar eu abia puteam să îl văd atît eram de slăbit, şi mi-a spus:
”-Domnule, aveţi nevoie de Isus Cristos.” Pentru că eu nu-l cunoşteam pe Isus, nu ştiam despre ce vorbea, aşa că reacţia mea la asta a fost că am început să înjur şi să blestem. Şi din nou, el mi-a spus: ”-Aveţi nevoie de Isus!”
Şi în timp ce ce îmi vorbea, mi s-a părut că ambulaţa în care eram a explodat în flăcări. Chiar am crezut cu adevărat că aceasta explodase. Totul părea că se umpluse cu fum şi eu imediat am trecut prin acel fum, ca printr-un tunel. După o perioadă de timp, am ieşit din acel fum şi întuneric şi am început să aud vocile unei mari mulţimi de oameni care ţipau, gemeau şi plîngeau. În timp ce mă uitam în jos, senzaţia pe care o aveam era că priveam într-o groapă vulcanică. În ea am văzut flăcări de foc, fum şi oameni care ţipau şi plîngeau. Aceştia ardeau, dar focul nu-i mistuia şi nu îi consuma prin ardere. Am avut senzaţia apoi că şi eu mă îndreptam acolo jos în acea groapă.

Soţia, Elaine Reagan:
El se zvîrcolea din răsputeri, gemea şi se văieta teribil. Se comporta de parcă avea loc o bătălie. Pe vremea aceea nu
eram creştină şi nu ştiam nimic atunci despre bătălia spirituală. Dar pentru mine era înfricoşător faptul că acum o puteam simţi şi chiar vedea. Era parcă o luptă între lumină şi întuneric. Părea că el se lupta cu ceva sau cineva şi nu ştiam cu ce, dar acuma ştiu. El avuse o vedenie a iadului.

Ronald Reagan:
Dar partea cea mai teribilă acum era că începusem să recunosc pe mulţi din oamenii care erau în acea goapă cu flăcări ca şi cum nişte lentile foto de apropiere le aducea feţele lor aproape de mine. Puteam să le văd trăsăturile, puteam să le văd agonia, durerea şi frustrarea. Şi mulţi dintre ei au început să mă cheme pe nume, şi-mi spuneau:
“-Ronny, nu veni în locul acesta, de aici nu există cale de ieşire! Dacă vii aici, nu mai ai scăpare, nu ai cum să ieşi!”
M-am uitat la faţa unuia care murise într-un atentat de jaf armat care fusese împuşcat mortal şi lăsat să moară pe trotuar. M-am uitat apoi la faţa altor doi care muriseră beţi într-un accident de maşină. M-am uitat şi la feţele altora care muriseră de supradoză de droguri şi cu care am fost la petreceri. Feţele lor le arătau agonia şi durerea, dar cred că partea cea mai dureroasă de acolo era singurătatea. Apoi depresia de acolo era atît de grea, pentru că acolo nu mai era speranţă, nu mai era scăpare şi sau cale de ieşire din acel loc. Mirosul şi duhoarea de acolo era teribil, ca de sulf sau de sudură electrică.

Mă uitam cu îngrozit la ei, deşi la viaţa mea am văzut oameni ucişi, fiind implicat în bătăi în care au murit oameni. Am fost închis pentru omor prin imprudenţă. Eu am crescut într-o şcoală de reeducare apoi o celulă de puşcărie. Ca şi copil, am fost bătut fără milă de un tată agresiv care avea probleme cu alcoolul. La 12 ani eram deja fugit de acasă şi am simţit că nimic din lumea aceasta nu m-ar mai putea speria. Viaţa mea era o ruină, căsnicia mea era o ruină, sănătatea mea era o ruină. Dar acum vedeam ceva ce mă speria de moarte, pentru că nu înţelegeam ce este. Şi în timp ce priveam în această groapă, la acest foc teribil unde erau ţipete şi chinuri, mi-am pierdut cunoştinţa în întuneric.

Cînd mi-am deschis ochii, mă aflam într-o cameră de spital din Knoxville, Tennessee cu soţia stînd alături de mine. Mi-au pus foarte multe copcii în corp şi braţul mi-a fost salvat. Am avut aproape 100 de copcii. M-am uitat la faţa soţiei. Nu eram atunci preocupat de locul unde mă aflam sau de ce era în jurul meu. Tot ce puteam să vizualizez atunci era locul pe care tocmai îl văzusem.

Elaine Reagan:
El avea o privire ciudată pe faţa lui, era o privire îngrozită. Şi mi-a spus:
“-Nu ştiu exact ce se întîmplă cu mine, dar am fost într-un loc teribil.” Şi eu am continuat să îi spun:
“-Eşti în spital şi ai fost în spital în tot acest timp.” Dar el continua să spună:
“-Nu, am fost într-un alt loc! Nu ştiu exact ce era, dar a fost un loc teribil şi îngrozitor.”

Ronald Reagan:
Încă mai puteam auzi ţipetele. Încă mai puteam simţi mirosul acela teribil. Încă mai puteam simţi căldura aceea mare şi încă puteam să aud vocile oamenilor pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor urlînd la mine să merg înapoi. În zilele ce au urmat, am încercat tot ce am ştiut pentru a-mi scoate asta din minte. Am încercat să mă îmbăt, dar nu m-am putut îmbăta. Am încercat tot ce-am putut ca să-mi scot asta din minte, dar nu am reuşit.
Într-o dimineaţă, cîteva luni mai tîrziu, am mers acasă la soţia mea. Încercasem şi acum să mă îmbăt, dar nu am reuşit şi cînd am intrat în casă, m-am dus în dormitor unde era lumina aprinsă. Soţia mea stătea pe pat şi ţinea deschisă o carte mare pe genunchi. M-a privit în faţă şi privirea ei strălucea pur şi simplu. Atunci mi-a spus:
“-Ronny, în seara asta l-am acceptat pe Domnul Isus Cristos ca Salvatorul meu.”
Ea nu trebuia să-mi spună prea multe, viaţa noastră era plină de agonie. Ea a crescut în Chicago. Tatăl ei a fost barman în partea de sud a oaşului Chicago. Ea nu ştia nimic despre Dumnezeu, biserică sau religie. Dar acum, durerea de pe chipul ei, ridurile pe care i le-am provocat prin abuz, violenţă, alcool şi dependenţa de droguri, s-au dus.
Fiind plecat luni la rînd, ea şi copii nu ştiau pe unde eram. Dar acum faţa ei era schimbată. Ridurile dispăruseră de tot şi zîmbetul înlocuise acum tristeţea şi agonia. Ea m-a privit şi a spus:
“-Isus m-a salvat în seara asta. Vrei să vii şi tu alături de mine şi să auzi de omul acesta numit Isus?”
M-am gîndit pentru o secundă şi mi-am zis: “Am încercat toate celelalte lucruri în viaţă şi nimic nu mi-a reuşit. Cu cei pe care-i iubesc cel mai mult, soţia mea şi copiii mei, m-am comportat teribil.” şi am fost de acord să merg cu ea pe acest drum. Două săptămîni mai tîrziu, într-o Duminică dimineaţa, pe 2 Noiembrie 1972, chiar înainte de ora 12 la prînz un pastor s-a ridicat în picioare ca să citească din Biblie. Stăteam în spatele încăperii şi ascultam deşi eu nu ştiam nimic din Biblie. Nu ştiam nici cum să mă comport în biserică, dar pastorul s-a ridicat să citească din Biblie, şi a citit din Evanghelia lui Ioan. Şi el a început să citească aceste cuvinte: “Iată mielul lui Dumnezeu care ia asupra Lui păcatul lumii acesteia.” Cînd el a spus “Mielul”, asta mi-a atrans atenţia. Orice alt pasaj nu ar fi însemnat nimic pentru mine, dar cînd a spus “Mielul”, el a atras atenţia acestei inimi împietrite şi păcătoase.

Pentru că atunci cînd aveam 9 ani, eram un copil foarte sărac din munţii din estul Tennessee-ului ce avea un tată care era mereu furios, abuziv şi alcoolic. O vecină îmi dăduse odată un miel. Eu trebuia să merg pe jos peste 3 km pentru a prinde autobusul de şcoală. Într-o zi cînd treceam prin curtea ei, ea m-a oprit şi mi-a spus:
“-Fiule, am un cadou pentru tine.” şi mi-a dat atunci acest miel. Am luat acasă mielul care îmi devenise prieten foarte bun, singurul prieten pe care am simţit că îl aveam. Şi era un prieten aşa de bun încît în zilele şi săptămînile ce au urmat, acesta mă urma peste tot şi mă întîmpina cînd coboram din autobusul şcolar. Trecea peste cîmpii şi păduri ca să mă întîmpine.

Într-o seară, în timp ce mă întorceam acasă, mielul lipsea. L-am auzit pe tata blestemînd şi urlînd şi m-am uitat spre casă. Tata lucra la o maşină veche şi schimba manual ca pe vremuri, o roată ce avea pană. Am încercat să îl ocolesc pentru că nu doream să mă blesteme şi pe mine. Am vrut să trec de el, dar cînd am ajuns de partea cealaltă a maşinii,
m-am uitat în jos şi iată că acolo era mielul meu plin de sînge pe toată blăniţa lui şi avea înfipt în el un levier de maşină.
Mielul mersese acolo din curiozitate, şi într-un acces de beţie şi furie, tatăl meu înfipse levierul maşinii în el. Cînd mi-am văzut mielul, prietenul meu mort, am început să ţip ca un băiat de 9 ani şi am fugit în pădure ţipînd într-una “Mi-a omorît mielul, a omorît mielul !”
La vîrsta de 9 ani, ura şi violenţa au pus stăpînire pe viaţa mea şi din acel moment, nu am mai fost niciodată acelaşi. La 12 ani eram deja fugit de acasă. Am fost la şcoala de corecţie şi de nenumărate ori arestat. Nu aveam nici un respect faţă de autoritate. Uram pe oricine reprezenta autoritate asupra mea, şi pînă să împlinesc 15 ani, făcusem deja puşcărie pentru furturi de maşini şi alte furturi. Cînd am împlinit 15 ani, am fost condamnat pentru omor prin imprudenţă, fiind implicat într-un accident de maşină care s-a lăsat cu morţi şi infirmi pe viaţă, întrebîndu-mă la vremea aceea dacă viaţa avea şi ceva bun pentru mine.
Dar cînd acel pastor a spus “Mielul”, el mi-a reţinut atenţia şi a continuat, spunînd: “Isus Cristos este Mielul lui Dumnezeu şi că El a murit şi şi-a vărsat sîngele Său astfel că oricine doreşte, poate avea un nou început, poată să fie iertat şi să înceapă o altă viaţă.”

În acea dimineaţă, cînd m-am ridicat să părăsesc biserica, m-am gîndit că nu vreau să mă vadă nimeni plîngînd. Nu am mai plîns de cînd aveam 9 ani. Nu-mi era frică de nici o creatură vie de pe faţa Pămîntului, şi nimeni nu mă va vedea pe mine plîngînd. Am dat deci să plec, dar în schimb m-am îndreptat pe culoarul ce ducea în faţa bisericii, şi rugăciunea mea a fost aceasta, nu ştiam rugăciunea păcătosului şi nici nu cunoşteam calea Romană spre mîntuire, dar rugăciunea mea a fost aceasta: “Dumnezeule, dacă exişti, şi tu Isuse dacă eşti mielul lui Dumnezeu, te rog ucide-mă sau vindecă-mă! Nu vreau să mai trăiesc! Nu sînt nici soţ, nici tată şi nu sînt bun.” Şi în acel moment era de parcă tot întunericul din viaţa mea mă părăsise şi lacrimile au început să curgă. Pentru prima oară de cînd aveam 9 ani, lacrimile curgeau pe faţa mea şi sentimentul de vinovăţie a ieşit din viaţa mea, violenţa, furia şi ura au ieşit din viaţa mea şi Isus Cristos a devenit Domnul şi Salvatorul vieţii mele în acea dimineaţă.

Din acel moment, nu ştiam ce se va întîmpla, dar Dumnezeu mi-a vindecat mintea, memoria şi dependenţa de droguri. Am fost eliberat atunci instantaneu de alcoolism care a dispărut, şi din acel moment am ştiut că trebuie să spun ce mi s-a întîmplat şi la alţii. Viaţa mea a fost cruţată doar ca să spun şi la alţii despre locul pe care l-am văzut şi de speranţa ce o avem în Isus Cristos de salvare a omului de la acel loc teribil numit Iad.

=== EAC(Experienţe în Afara Corpului) & EPM(Experienţe în Pragul Morţii) ===

[Dr.  Rawlings]
Iată-ne din nou, întrebîndu-ne dacă Iadul este pentru oamenii răi sau pentru oamenii buni. Aş dori să introduc acum conceptul de (EAC) Experienţă în Afara Corpului şi cel de Experienţă în Pragul Morţii (EPM). Ştim deja ce este moartea clinică, cînd inima sau respiraţia se opreşte şi prin resuscitare se porneşte din nou şi persoana revine din moarte la viaţă. Aceasta este o situaţie reversibilă, şi are loc înainte de instalarea definitivă a morţii.

Experienţele în afara corpului şi experienţele în pragul morţii sînt complet diferite. Experienţa în pragul morţii este atunci cînd ţin un pistol îndreptat spre tine şi-ţi spun “Dă-mi banii tăi”. Tu te poţi speria de moarte pe moment şi asta este o experienţă în pragul morţii, dar tu nu eşti nici pe departe pe moarte. Sau accidente care aproape s-au sfîrşit cu ciocniri, sînt experienţe în pragul morţii, dar aici nu este implicată oprirea inimii sau a respiraţiei. Şi totuşi, majoritatea autorilor ce scriu astfel de cărţi care includ EAC şi EPM, le asociază cu moartea clinică. Noi investigăm aici doar moartea clinică, în care oamenii mor şi apoi revin la viaţă.
Acum, Experienţele în Afara Corpului sînt o cale de a ajunge acolo, fără a muri. Cum v-ar place să ştiţi cum este să mori, fără a muri?

• Hipnoza profundă te poate duce acolo.

• Puteţi merge în India să vedeţi un guru, să învăţaţi tehnica de meditaţie sau o mantră potrivită.

• Puteţi să vă induceţi hipnoză prin medicamente.

• Puteţi apela la Globul de Cristal.

• Puteţi avea kundalini, stimularea electrică a bazei coloanei vertebrale din zona sacrală, pe care se bazează toată acupunctura.

• Vă rugăm să nu vă implicaţi în nici una din aceste metode!

Acestea sînt căi pentru a ieşi afară din trup ca să experimentezi viaţa în afara trupului, cînd spiritul se separă de corp. Aceasta este definiţia şi în Biblie, cînd sufletul se separă de corp. Noi însă vorbim aici de o separare permanentă, şi nu de una făcută de om. Şi noi la rîndul nostru, nu vorbim de EAC şi EPM, ci vorbim despre moartea clinică, şi aici au loc la marea majoritatea a oamenilor adevăratele experienţe.
 

=== Charles McKaig ===

O Unul din cazurile pe care îl vom prezenta este cel al lui Charles McKaig, un poştaş de 57 de ani. Acesta avea dureri mari în piept. L-am dus la cabinet şi l-am pus la aparatul de testare al inimii la efort pînă cînd durerea din piept i-a revenit. El era ataşat la un aparat EKG. Aparatul EKG s-a dereglat. Noi ştiam că pacientul avea dureri în piept, dar înainte ca să putem opri aparatul EKG, acesta din nefericire a căzut mort. Doar la unul din 5000 de pacienţi se întîmplă asta, aşa că, să nu vă fie frică de testul de stres EKG. Cînd pacientul a căzut mort, acesta era într-o situaţie ciudată. El avea convulsii, aşa cum majoritatea oamenilor au atunci cînd mor şi cînd inima se opreşte şi nu mai furnizează sînge creierului. El şi-a dat ochii peste cap, s-a sufocat, s-a învineţit şi a încetat să mai respire. Asistenta i-a dat o injecţie intravenoasă, şi eu am început masajul extern al inimii. Dar lucrul cel mai ciudat s-a întîmplat atunci cînd eu m-am oprit din resuscitare, pentru a-i pune un stimulator cardiac.

Charles McKaig:
Cînd mi-am revenit, Dr.Rawling a spus că mi se făcuse părul măciucă, şi că ochii au început deja să se dilate. Am fost atunci absolut speriat de moarte şi îngrozit.
Viaţa mea a fost, s-ar putea spune normală, cu multe petreceri şi distracţii. M-am alăturat bisericii încă de tînăr datorită părinţilor mei care mi-au spus: “Hai să mergem şi noi în faţă să ne alăturăm Bisericii.” Nu mi-am dat seama ce înseamna să aparţii unei biserici sau să îl accepţi pe Cristos pînă în ziua aceea.
Într-o dimineaţă devreme, am mers de la serviciu pe jos la clinica din oraşul natal şi le-am spus că am crezut că aveam un atac de inimă. Nu am spus nimănui unde mă duc, dar ei m-au trimis la clinica unde era Dr.Rawlings. El m-a ţinut acolo 3 sau 4 zile şi m-a supus apoi un test de stres. Am simţit o durere cumplită în timp ce mi se făcea testul şi faptul că mor şi le-am zis: “Lăsaţi-mă să cobor de pe aparat!” Acesta a fost ultimul lucru pe care mi-l amintesc de atunci.

Cînd mi-am revenit, Dr.Rawlings îmi dădea primul ajutor şi m-a întrebat ce s-a întîmplat de arătam aşa de speriat. I-am spus că am fost în Iad şi că am nevoie de ajutor. La care el mi-a zis: “Păstrează Iadul pentru tine, eu sînt doctor şi încerc să-ţi salvez viaţa. Pentru Iad, ai nevoie de un pastor.” În timp ce cu o mînă îmi dădea primul ajutor, el a încercat să-mi instaleze un stimulator cardiac cu cealaltă, şi în acest timp am leşinat. Atunci a încercat să mă readucă iar la viaţă.
Am văzut şi eu tot ce s-a întîmplat după aceea, aşa cum spun unii oameni că au ieşit din corp şi au plutit în aer privind din tavan la tot ce se întîmplă. Eram deci acolo sus şi mă uitam în jos unde vedeam totul, continuînd să spun: “Vă rog ajutaţi-mă, vă rog ajutaţi-mă! Nu vreau să mă întorc înapoi în Iad.” şi Pam, o soră medicală, a spus: “Are nevoie de ajutor, faceţi ceva!” În acele momente Dr.Rawlings a spus: “Spune această rugăciune scurtă după mine”, şi am spus: “Isuse, te rog salvează-mi sufletul şi ţine-mă în viaţă şi te voi sluji veşnic, iar dacă mor, te rog nu mă lăsa să ajung în Iad.”

După ce am spus această rugăciune, celelalte experienţe ce au urmat au fost plăcute. Într-una din ele, am văzut-o pe mama mea vitregă şi pe mamea mea naturală. Mama a murit cînd eu aveam 5 luni. Nu văzusem niciodată o fotografie de-a ei, şi acolo am putut totuşi să o recunosc. Mama vitregă a murit cu circa 10 ani în urmă. Ele erau acum împreună. Eu nu am avut nici o legătură fizică sau mentală cu ele. Tot ce îmi amintesc este că ele îşi ţineau mîinile întinse spre mine. Mi-am amintit mai tîrziu că am spus ceva care tot timpul am auzit. Acum ştiu ce era şi Dr.Rawlings m-a întrebat ce vreau să spun. Şi i-am spus: “Am auzit întotdeauna că nu poţi să duci banii cu tine. Şi cînd am fost acolo, ele nu aveau buzunare.” Ştiu că asta este ciudat, dar am încercat să memorez cît mai mult din ce am văzut acolo sus. Cred că ştiam că mă voi reîntoarce ca să spun aceste lucruri.
După ce mi-am văzut mamele, în următoarea experienţă mergeam pe un culoar ce avea culori strălucitoare pe ambele părţi. M-am ocupat puţin de artă în viaţă, dar nici eu nici Rembrant nu am putea reproduce culorile de acolo, atîta erau de strălucitoare şi frumoase. Şi mai era o lumină care mă înconjura, şi cred pînă în ziua de azi că aceasta era Duhul Sfînt care m-a înconjurat şi care a avut grijă de mine. Niciodată nu m-am simţit atît de bine şi în aşa o siguranţă în întreaga mea viaţă.

Dr.  Rawlings:
După ce toate acestea s-au terminat, mi-am dat seama ce s-a întîmplat atunci cu adevărat. Avusese loc o dublă convertire. Această rugăciune de credinţă îl convertise nu doar pe pacientul ateu care era pe podea, dar îl convertise şi pe acest doctor ateu care lucra pe pacient. (Dr.Rawlings arătînd spre el însuşi).  Acesta este singurul motiv pentru care pot să apar în faţa dvs. acum şi să vă spun că există viaţă după moarte.

Majoritatea dintre dvs. poate să spună care este diferenţa dintre un simplu leşin, o moarte clinică sau una biologică. Să luăm cazul lui Charles McKaig. El era conectat la aparatul de testare a inimii şi mi-am dat seama atunci că el a fost atunci în moarte clinică. Acesta avea o privire de mirare pe faţa lui, şi era pe punctul de-a pune o întrebare, cînd m-a privit şocat în timp ce era încă pe aparatul de testare. Am observat că inima i se oprise, la fel şi repiraţia, dar el încă mergea şi vorbea timp un minut sau două, înainte ca lipsa de sînge la creier să-l facă să cadă jos mort. El a fost mort şi nici măcar nu a ştiut asta. Trebuia să-i fi spus. Imediat după aceea am început procedeul de resuscitare, şi i-am pornit iar inima şi respiraţia, şi el şi-a revenit. Acesta a fost un caz de moarte clinică. Moartea biologică ar fi survenit dacă ar fi trecut între 4 şi 6 minute de la oprirea bătăilor inimii ce alimentează creierul, şi oprirea respiraţiei. După acest timp, celulele creierului care sînt celulele cele mai sensibile din corp, încep să moară, şi se instalează moartea permanentă, cu alte cuvinte persoana devine rigidă ca o scîndură, şi pacientul are nevoie acum de reînviere. Numai Dumnezeu poate să reînvie omul.
Noi facem doar resuscitare, un lucru care ni se permite să-l facem. 

=== Howard Storm ===

Acum dorim să vi-l prezentăm pe Howard Storm, profesor de artă şi literatură, care se afla la Paris cu clasa lui de studenţi cînd deodată el a avut o perforaţie de stomac, o perforaţie de ulcer, peritonită, şoc, moarte subită, moarte clinică, resuscitare şi o experienţă în Iad.


Howard Storm:
Aveam 38 de ani şi eram profesor la Colegiu, predînd arta. Am luat un grup de studenţi cu mine şi cu soţia mea şi ne-am dus prin Europa. Eram deja în acest turneu de 3 săptămîni şi aceasta era penultima zi. Ne aflam la Paris. Pe la ora 11 dimineaţa, am avut o perforaţie de stomac. Cînd mi s-a întîmplat asta, am simţit cea mai puternică durere pe care am trăit-o în viaţa mea şi care m-a aruncat la pămînt. Fiind pe jos, mă răsuceam, strigam şi gemeam, loveam şi urlam şi atunci soţia mea a sunat imediat la serviciul de urgenţă. A sosit imediat un doctor care a chemat o ambulanţă, pentru că el ştia care era situaţia. M-au dus circa 13 km cu ambulaţa, traversînd oraşul, la un spital public, Spitalul General din Paris, unde am fost dus la camera de urgenţă şi examinat de încă doi doctori care ştiau exact care era situaţia mea. Apoi m-au dus la Spitalul Chirurgical, aflat la cîteva străzi, unde a trebuit să aştept deoarece nu era nici un chirurg disponibil pentru a-mi face operaţia. Aşteptam deja de 8, 10 ore în spital fără medicamente, fără examinare, fără să mi se dea nici o atenţie şi eu încă eram în aşteptarea un chirurg care să-mi facă această operaţie critică. Se făcuse deja ora 8:30 seara cînd o asistentă a intrat să-mi spună că le părea foarte rău că nu mi-au putut aduce un doctor, dar că-mi vor aduce unul în ziua următoare. Cînd mi-au spus asta am ştiut că s-a terminat cu mine. Ştiam că sînt mort. Singurul lucru care mă mai ţinea în viaţă era faptul că nu doream să mor. Îmi era o frică teribilă de moarte pentru că eram ateu, un necredincios şi o persoană care a trăit doar pentru plăcerea momentului.

În afară de durere, moartea pentru mine era era lucrul cel mai rău care mi se putea întîmpla pentru că asta însemna sfîrşitul vieţii, că totul se termina şi altceva nu mai era. Dar cînd asistenta mi-a dat această veste, ideea de a încerca să mai trăiesc pentru încă un minut sau încă o oră cu această durere, nu mai merita. Mă agăţasem de speranţa că ei mi-au spus că vor aduce un doctor şi vor face operaţia, că mă vor deschide şi vor rezolva problema. Dar cînd mi-au spus că nu-mi pot aduce un doctor, i-am spus soţiei: “A sosit timpul să ne luăm rămas bun, pentru că acum ştiu că voi muri.” Ea s-a ridicat şi m-a luat în braţe din patul în care eram şi mi-a spus cît de mult mă iubeşte, şi eu i-am spus cît de mult o iubeam şi eu şi că situaţia asta mă făcea foarte trist. Ne-am luat rămas bun şi ne-am spus acele lucruri pe care le spui atunci cînd … . Eram căsătoriţi de 20 de ani şi ne-am spus toate acele lucruri... . Nu vă pot spune mai multe pentru că aş începe să plîng. Pînă la urmă s-a aşezat jos pentru că ştia că totul s-a sfîrşit, cum ştiam şi eu. A fost aşa de greu să o privesc cum plîngea, am închis ochii aşteptînd să mor, apoi am devenit inconştient. Am fost inconştient probabil pentru scurtă vreme, cîteva minute probabil.

Apoi am devenit iar conştient, mi-am deschis ochii şi mă uitam în jur, dar acum stăteam în picioare lîngă patul meu. Ştiam exact unde mă aflam şi care era situaţia, nu era nici un fel de confuzie în mintea mea. Mă simţeam mult mai în viaţă, mult mai real decît mă simţisem vreodată în viaţa mea, şi unii oameni mă întreabă: “Erai duh, spirit?” Deşi eram într-adevăr duh, eram cît se poate de viu şi de real. Şi cum priveam în jurul camerei, am observat că era ceva sub cearceaful de pe pat, un corp. Aşa că m-am aplecat peste pat să-l văd, dar capul îi era într-o parte. M-am uitat la faţa lui şi aceasta semăna cu mine. Dar asta nu era posibil, pentru că eu eram şi stăteam acolo lîngă acel corp. Eu mă simţeam viu, mă simţeam bine, chiar foarte bine. Aşa că am încercat să vorbesc cu soţia mea, dar ea nu mă putea auzi sau vedea, şi am crezut că ea doar mă ignoră şi m-am supărat foarte tare pe ea pentru că mă ignora şi nu îmi dădea atenţie.
Atunci am început să ţip şi să strig la ea: “Ce se întîmplă aici, de ce corpul acesta din pat arată ca mine şi cum a ajuns el aici?”
Am avut o suspiciune ciudată că corpul acela din pat eram eu, dar nu am vrut să mă gîndesc la asta pentru că asta era prea înficoşător. Am devenit foarte agitat şi supărat pentru că totul era deja prea ciudat. Asta nu mi se putea întîmpla mie, era imposibil, eu aveam pe mine halatul de spital şi totul era şi părea foarte real.
La un moment dat am auzit nişte oameni care mă chemau din afara camerei şi care îmi spunea cu un glas moale şi delicat: ”Howard, tu trebuie să vii cu noi acum. Vino repede, vino aici!” Aşa că m-am dus la uşa camerei să văd cine este şi iată că pe hol erau într-adevăr oameni. Holul era rece, umed şi cenuşiu, nu era nici luminos nici întunecos, ci doar cenuşiu. Şi toţi erau îmbrăcaţi în gri, bărbaţi şi femei, şi purtau un fel de uniforme de spital. I-am întrebat dacă au venit din partea doctorilor ca să mă ducă în sala de operaţie. Le-am spus că eram foarte bolnav şi că trebuia să am o operaţie pentru că altfel voi muri dacă nu voi fi operat, că trebuia să fi avut această operaţie cu 8 ore în urmă şi aşa mai departe, la care ei mi-au spus: “Noi ştim, ştim, înţelegem ... Howard vino repede, vino cu noi, te aşteptăm!”

Am ieşit din cameră care era foarte reală, curată şi luminoasă, şi am mers în holul care era rece şi ceţos şi i-am urmat pe aceşti oameni într-o călătorie foarte lungă. Acolo nu mai exista timp, şi cînd fac referinţă la timp, acesta este doar o iluzie, pentru că în acel loc nu există timp. Această călătorie, dacă ar fi să-i refac traseul, ar trebui să merg pe jos de la Nashville la Louisville(175 miles, circa 300km). Aceasta ar fi distanţa pe care am parcurs-o cu aceşti oameni. În timp ce mergeam, ei stăteau în jurul meu, obligîndu-mă oarecum să înaintez, şi totul devenea tot mai întunecos. Ei deveneau din ce în ce mai direcţi şi mai ostili faţă de mine. La început au fost foarte drăguţi şi amabili pentru a mă determina să merg cu ei, dar apoi cînd mergeam deja cu ei, îmi spuneau răutăcios: “Grăbeşte-te..., mişcă-te..., taci din gură..., nu mai pune întrebări.” şi situaţia devenea tot mai urîtă. Am ajuns acum într-un întuneric beznă şi eu eram absolut îngrozit pentru că oamenii aceştia îmi erau foarte ostili şi eu nu ştiam unde mă aflam. Atunci le-am spus: “Nu plec mai departe cu voi.” Ei au spus: “Aproape ai ajuns.” şi am început să ne încăierăm şi eu încercam să mă îndepărtez de ei. Ei mă împingeau şi mă trăgeau, dar acum erau foarte mulţi. Dacă la început erau cîţiva numai, acum în acest întuneric, erau sute sau mii, idee n-am. Şi se jucau cu mine. În mod sigur puteau să mă distrugă dacă ar fi vrut, dar ei n-au vrut să mă distrugă. Ceea ce doreau însă era să îmi producă durere, pentru că ei căpătau, plăcere nu e cuvîntul potrivit, ei căpătau satisfacţie din durerea pe care mi-o provocau. Despre ceea ce mi-au făcut la început îmi este foarte greu să vorbesc, şi n-am să spun. N-am să vă spun decît puţin pentru că ar fi lucruri prea urîte. Iniţial mă sfîşiau şi mă muşcau, mă sfîşiau cu unghiile lor şi mă zgîriau. Am încercat să mă apăr şi să mă lupt ca să scap de ei, dar era de parcă eram într-un stup de albine, ei erau cu sutele peste tot peste mine.
Acum zăceam întins jos pe pămînt, tot rupt în bucăţi cu dureri peste tot, atît în interior cît şi în exterior. Chiar mai greu de suportat decît durerea fizică a fost durerea emoţională a ceea ce tocmai mi se întîmplase, degradarea cumplită pe care tocmai o trăisem. Nu am simţit nici un moment că ar fi nedrept sau greşit ce mi se-ntîmplă. Mi-am auzit vocea, nu era vocea altcuiva sau cea a lui Dumnezeu, era vocea mea. Şi am auzit-o vorbind, dar nu o vorbeam eu. Poate că era vocea conştiinţei mele, sau…, nu ştiu ce a fost, dar mi-am auzit distinct vocea mea spunînd:
“Roagă-te la Dumnezeu!” Şi mă gîndeam în sinea mea: “Eu nu cred în Dumnezeu.” , “Roagă-te la Dumnezeu!” spunea iar vocea, şi mă gîndeam: “Chiar dacă m-aş putea ruga, nu mai ştiu cum să mă rog.” La vremea aceea, eu nu mă mai rugasem de peste 23 de ani. Încercam să mă gîndesc ca atunci cînd, copil fiind, spuneam rugăciuni la Şcoala Duminicală şi la Biserică. Ce spuneam noi atunci…? şi încercam să-mi aduc aminte, pentru că pentru mine, a mă ruga însemna a recita ceva ce am învăţat, asta am crezut eu că era rugăciunea. Deci ia să văd: “Domnul este Păstorul meu”, ”pîinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, ”...ţara mea este acolo sus.”, stai că asta nu e rugăciune, am greşit. Încă odată: “şi chiar dacă m-aş duce prin valea umbrei morţii...”, “şapte ani în urmă strămoşii noştrii...”, “cu ani în urmă srăbunii noştri…“ Le amestecam acum pe toate şi nu-mi mai aduceam aminte cum să mă rog.
Era ciudat că cei din jurul meu, de fiecare dată cînd îl menţionam pe Dumnezeu, acei oameni care m-au atacat şi muşcat, se comportau de parcă aruncam cu apă fiartă pe ei. Aceştia urlau şi ţipau, folosind cele mai josnice înjurături şi profanări pe care le-am auzit vreodată în lumea asta. Un alt lucru ciudat era faptul ca ei nu suportau să fie în jurul meu cînd eu
vorbeam despre Dumnezeu. Era aşa de dureros pentru ei să audă despre Dumnezeu încît se dădeau înapoi. Am simţit deci că pot scăpa de ei vorbind despre Dumnezeu. Încercam să-mi amintesc rugăciuni, dar eram confuz şi buimăcit.
Şi cum stăteam acolo întins pe jos, în cele din urmă mi-am dat seama că toţi au plecat şi că am rămas singur. Eram acolo singur pentru eternitate, ce vreau să spun cu asta este că acolo nu aveam deloc senzaţia timpului. M-am gîndit însă la viaţa mea, m-am gîndit la ce am făcut şi la ce nu am făcut. Mă gîndeam şi la situaţia în care eram acum şi concluzia la care am ajuns a fost că întreaga mea viaţă de adult a fost una egoistă, şi singurul meu dumnezeu am fost eu însumi. Mi-am dat seama atunci că era ceva teribil de rău cu viaţa mea şi că oamenii care m-au atacat erau acelaşi fel de oameni cum eram şi eu. Aceştia nu erau monştrii sau demoni, ci oameni care şi-au ratat viaţa pe pămînt. Au ratat şansa că s-au născut şi că au fost în viaţă pe acest pămînt şi au trăit o viaţă egoistă şi rea. Şi eu mă aflam acum într-o lume în care nu era nimic altceva decît de egoism şi răutate. Ei erau condamnaţi acolo să îşi provoace aceste lucruri unii altora şi lor însuşi, probabil pe vecie şi acum eu eram parte a acestei lumi. Şi părea că deşi eu nu am vrut să fiu acolo, totuşi acela era locul potrivit pentru mine să fiu. Am simţit că asta meritam, pentru că aşa am trăit defapt pe pămînt.

Nu vă puteţi imagina, emoţional vorbind, ce dureros era asta. Zăceam acolo la nesfîrşit, gîndindu-mă la soarta mea. Şi în mintea mea a apărut o imagine cu mine ca şi copil stînd într-o clasă de la şcoală Duminicală, cîntînd “Isus mă iubeşte”. Auzeam în mintea mea: “Isus mă iubeşte, la la la, Isus mă iubeşte, la la la.” şi în timp ce îmi aminteam spunînd şi auzind asta, mă puteam auzi ca şi copil cîntînd, dar mai important decît orice altceva era faptul că şi simţeam asta în inima mea.

A fost o vreme în viaţa mea cînd eram tînăr şi inocent, cînd credeam în ceva bun, cînd credeam în cineva altul decît persoana mea, cînd am crezut în cineva care era foarte bun şi atotputernic şi căruia chiar îi păsa de mine şi am vrut să simt asta din nou. Acel ceva ce am pierdut, şi pe care l-am aruncat şi trădat, am vrut să-l am înapoi. Nu-l cunoşteam pe Isus, dar doream să-l cunosc pe Isus. Nu îi cunoşteam dragostea Sa, dar acum doream să îi cunosc dragostea. Nu ştiam dacă El era real, dar doream acum să fie real, pentru că a fost o vreme în viaţa mea cînd am crezut în ceva, şi ştiam că am cunoscut odată ca şi copil, că asta era adevărat şi am vrut să cred că era adevărat. Aşa că l-am chemat din întuneric
pe Isus: “Isus, te rog salvează-mă!” şi El a venit.

La început a fost ca o luminiţă în întuneric, şi foarte repede aceasta a devenit strălucitoare. Lumina a devenit atît de strălucitoare încît dacă ar fi fost în lumea noastră, ea m-ar fi topit, m-ar fi prăjit pe loc. Dar ea nu era deloc fierbinte sau periculoasă. Lumina aceasta venise peste mine, şi El era în această lumină şi s-a aplecat cu blîndeţe spre mine ca să mă ridice. În prezenţa luminii Sale, am putut vedea că eram plin de sînge, murdar şi cu răni peste tot. Arătam ca un animal ucis de o maşină pe şosea şi abandonat. El şi-a dus cu blîndeţe mîinile sub mine şi cu foarte mare tandreţe m-a ridicat şi în timp ce mă atingea toate rănile, toată durerea, toată murdăria s-au evaporat pur şi simplu. Şi iată că sînt iar întreg şi vindecat. În interiorul meu, eram acum plin de dragostea Lui, şi aş vrea să pot explica mai bine lucrul acesta. Este aşa de frustrant să nu poţi spune oamenilor despre asta, pentru că acesta este lucrul cel mai bun care mi s-a întîmplat vreodată în viaţă, acest lucru era TOTUL. Întregul sens al vieţii este să cunoşti această dragoste, şi să ajungi la ea, dar nu pot să v-o descriu sau să o exprim în cuvinte omeneşti.

El mă ţinea şi mă îmbrăţişa, frecîndu-mă uşor pe spate, cum ar face un tată cu fiul său sau o mamă cu fiica sa, mă freca uşor şi cu tandreţe pe spate şi eu plîngeam de bucurie şi fericire ca un copil. Eram eliberat, am fost pierdut şi acum am fost găsit, am fost mort şi acum adus din nou la viaţă. După aceea El m-a scos afară din acel loc, îmdreptîndu-ne în sus şi apoi am zburat, părăsind lumea aceea întunecată.. Ne îndreptam acum înspre o lume a luminii şi am început să am gînduri de o ruşine copleşitoare de cît de rău am fost, şi mă gîndeam că am fost un ticălos, un gunoi şi un mizerabil.

Apoi mi-am spus: “Cred că El a făcut o geşală. Eu nu aparţin aici. El nu mă vrea.” Cum să îi pese Lui de mine, tocmai de mine! Doar eu sînt rău. Apoi ne-am oprit. Nu eram nici în Iad, nici în Rai, eram undeva între şi El mi-a spus: “Noi nu facem greşeli! Tu de aici aparţii !” Apoi am început să conversăm şi El vorbea şi îmi spunea multe lucruri. El a adus apoi nişte îngeri şi mi-au arătat toată viaţa mea, de la început pînă la sfîrşit. Ceea ce au dorit să îmi arate a fost ceea ce am făcut bine şi ceea ce am făcut rău. Şi fără ca să mai trec prin toată povestea vieţii mele, totul era defapt foarte simplu. Atunci cînd eram o persoană bună şi iubitoare, cu consideraţie pentru alţi oameni, asta îi făcea pe îngeri fericiţi, îl făcea pe Isus fericit şi m-au lăsat să înţeleg că asta îl făcea şi pe Dumnezeu fericit. Cînd însă eram egoist şi manipulativ asta îi făcea pe îngeri nefericiţi, îl făcea pe Isus nefericit, şi mi-au lăsat de înţeles că şi pe Dumnezeu îl făcea nefericit. Ceea ce încercau ei să îmi transmită defapt , era că întregul scop al existenţei mele este să îl iubesc pe Dumnezeu şi pe aproapele meu ca pe mine însumi. De aceea am fost creat, acesta este motivul pentru care sînt în această lume şi asta trebuia să fac şi să învăţ, dar eu am dat greş.

Apoi mi-au spus că trebuie să mă întorc înapoi în lumea aceasta, şi m-am supărat foarte tare pentru că eu doream să merg în Rai. Ceea ce mi-au spus ei despre Rai este că acela este locul cel mai plăcut, cel mai interesant şi cel mai minunat care există. Toţi, absolut toţi ar dori să meargă în Rai şi am vrut şi eu să merg. Dar ei mi-au spus că eu nu eram gata, nu eram pregătit şi că nu mi-a sosit încă vremea să merg în Rai. Sosise însă timpul să mă întorc înapoi în această lume şi să încerc să trăiesc aşa cum Dumnezeu vrea să trăiesc, şi cum defapt EL mă crease ca să trăiesc.

Le-am spus atunci, lui Isus şi la îngeril, că nu aş putea trăi în lumea aceasta fără ei, că mi se va frînge inima dacă mă vor trimite înapoi în lumea aceasta pentru că ei vor fi acolo şi eu voi fi aici. Dar ei mi-au spus: “Tu nu înţelegi? Ce se întîmplă...? Noi îţi arătăm toate acestea. Noi am fost întotdeauna acolo! Noi am fost întotdeauna cu tine,în tot acest timp! Tu niciodată nu ai fost singur acolo !” Atunci am spus:”Voi trebuie să mă înştiinţaţi din cînd în cînd că sînteţi în jurul meu.” Şi ei au spus că dacă mă rog şi îi mărturisesc lui Dumnezeu păcatele mele, dacă îi dau lui Dumnezeu tot ceea ce am, adică îngrijorările mele, necazurile mele, speranţele şi visele mele, dacă i le dau toate Lui, atunci vor fi momente în care ei vor fi acolo şi eu voi şti în inima mea că ei sînt acolo. Nu îi voi vedea neaparat, dar le voi simţi dragostea aşa cum o simţeam acum. Şi am spus:“Dacă mă asiguraţi că vor fi momente cînd voi simţi această dragoste, atunci voi putea trăi în lumea aceasta.” Şi ei au spus că vor face asta, apoi m-au trimis înapoi pe pămînt.
După această experinţă, infirmiera care fusese în cameră cu cîteva minute în urmă şi care a spus că nu putea găsi un doctor, a alergat înapoi în camera mea şi mi-a spus că doctorul a sosit la spital, ceea ce era oarecum un miracol pentru că era seară, în jur de ora 9 sau 9:30. Ea mi-a spus deci: “Doctorul a sosit la Spital şi te vom opera numaidecît.” Apoi au intrat şi cîţiva asistenţi medicali şi alţi oameni care au scos-o pe soţia mea din cameră. Situaţia asta era foarte incomodă pentru mine deoarece eu încercam să le spun că doream să-i spun soţiei ce tocmai mi se întîmplase. Cînd am trecut pe lîngă soţia mea, fiind dus pe targă, în hol pe drumul spre chirurgie i-am spus: “Totul va fi bine!” şi ea a început să izbucnească în plîns deoarece ea a crezut că eram pe moarte.
Ce este ciudat în acestă experienţă este că amintirea ei un s-a stins deloc. Totul îmi este încă foarte viu în minte, nu ştiu de ce. Cred că unul din motivele pentru care Dumnezeu mi-a dat această experienţă este ca să o împărtăşesc şi la alţii. Nu ştiu niciodată dinainte cui, dar ştiu că voi avea ocazia să o împărtăşesc şi altora cărora le va fi de folos.

=== Interviuri pe Stradă ===

( Ioan 14:6)
”Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.”

[Prezentator:]
Un sondaj de opinie arată că mulţi oameni nu cred în existenţa unui Rai sau a unui Iad adevărat. Mulţi dintre cei care cred totuşi că aceste locuri există, au idei diferite cu privire la felul cum se ajunge într-unul sau într-altul.

[Sfîrşitul Interviurilor]

[Dr.  Rawlings]
Mulţi oameni încearcă să dilueze mesajul despre Iad şi Rai, spunînd că nu există nici unul din aceste locuri. De ce să nu mănînci atunci, să bei şi să te distrezi? Dacă nu trebuie să dai socoteală, atunci nu există nici păcat. Şi dacă nu există păcat, Cristos a murit degeaba. Şi dacă Cristos a murit degeaba, de ce mai avem nevoie de Dumnezeu? Aceasta este noua filozofie New Age care spune că nu există Iad. Speranţa celor mai mulţi oameni este că Iadul nu există.

Pe de altă parte, sînt oameni care se duc pe la spitale şi îi vizitează pe cei dragi ai noştri, ducînd cu ei mesajul New Age. Acesta mai este numit şi religia EPM, religia Experienţelor în Pragul Morţii. “Uite, eu am fost în Rai” le spun ei pacienţilor muribunzi, “şi am văzut lumina şi m-am întors. Totul este bine. Nu trebuie să dai socoteală, nu există Iad. Porţile Raiului sînt larg deschise pentru oricine moare. Uită-te la mine! Eu sînt ateu şi sînt aici. Nu trebuie să-ţi faci griji! Nu-ţi fie frică de moarte! Eu voi sta cu tine. Familiei tale îi este teamă să stea cu tine în timp ce mori, dar mie nu îmi este. Lasă-mă să te ţin de mînă. Dă-mi voie să-ţi spun despre lucruul acesta minunat care vine după tine, de această lumină superbă de la capătul tunelului unde nu mai există griji sau pierderi, ci numai cîştig. Tu vei fi acceptat aşa cum eşti. Nu există Rai şi nici Iad. Este doar eternitate pentru toţi.”

Aceasta este filozofia New Age, numită Credinţa Omega, conform căreia toată lumea merge în Rai. Şi astfel de oameni merg acum prin spitalele noastre şi îi consiliază pe muribunzi, în loc ca grupurile din bisericile noastre să îi consilieze. Slujirea celor care sînt pe moarte este cea mai neglijată dintre toate. Nimeni nu o vrea. La toţi le este frică de pacienţii care sînt pe moarte. Şi pacientul care este pe moarte vrea să ştie ce înseamnă moartea. Doare cînd mori? Există viaţă după moarte? Există Rai sau Iad? Cum pot să fiu sigur că voi merge în Rai? Şi tu poţi să le spui cum. Este un cadou gratuit şi tu poţi să le spui cum să îl dobîndească. Dar dacă noi nu ne apărăm de această Credinţă Omega şi de aceşti oameni care acum se infiltrează prin spitale cu această credinţă care este mortală, atunci ne vom pierde propriul nostru Creştinism. Pacientul va muri gol, fără nici o credinţă.

Am dori să vă prezentăm acum cazul Dr.Whitaker, care încă mai profesează, un ateu la vremea aceea care nu avea nimic de-a face cu Dumnezeu, dar în urma unei situaţii survenite, viaţa lui s-a schimbat şi am dori să-l ascultaţi în continuare.
 

=== Dr. Donald Whitaker ===

Dr.Donald Whitaker:
Era în februarie 1975, şi la vremea aceea eram un alcoolic scăpat de sub control. Foloseam şi droguri recreative, dar în principal alcoolul era drogul meu preferat. Îmi pierdusem total controlul şi aveam o mulţime de prieteni în domeniul spectacolelor, Hoight Axton fiind unul dintre ei, la fel şi Ringo Star şi alţii. Aceştia aveau un program TV special pe coasta de vest şi Hoight m-a sunat să mă întrebe dacă vreau să merg şi eu cu ei. I-am răspuns că da, că mi-ar place să merg, pentru că ştiam că acolo va fi multă băutură şi distracţii şi în timp ce ei se ocupau cu programul acela TV special, eu îmi făceam treburile mele. După 3 sau 4 zile petrecute acolo, m-am înbolnăvit, şi prin îmbolnăvire vreau să spun că aveam o dudrere cumplită în abdomen. Am zburat la Oklahoma City şi l-am sunat pe senator, un prieten de-al meu, spunîmdu-i că îmi trebuia o maşină deoarece eram bolnav. Aşa că mi-au trimis o maşină care m-a dus acasă, şi de acolo am mers la spitalul Whatley Hospital din Texarkana, Texas, asta fiind în Februarie, 1975. Acolo mi-au administrat electroliţi, ceea ce înseamnă că potasiul, cloridele şi alte substanţe erau atît de disproporţionate, încît au tebuit să-mi facă perfuzii pentru a mă reechilibra din nou.

La vremea aceea din viaţa mea, eram ateu. Eram un ateu înrăit care trăia doar pentru el. Ateii sînt egocentrişti care trăiesc doar pentru ei. Aceasta era starea în care eram în spital în 1975. Apoi 3 zile mai tîrziu m-au operat. După operaţie, m-am trezit la reanimare conectat la aparatul de respirat care mă ajuta să respir. Nu puteam să vorbesc şi zăceam în comă, dar îi auzeam pe oameni vorbind între ei de cît de bolnav eram, şi că aveam să mor şi că un voi mai ieşi viu din spital.

Pe vremea aceea aveam părul foarte lung pentru că îmi plăcea să port părul lung. Şi am auzit pe cineva zicînd: “Uite, ce păr lung are!” şi altcineva a spus: “Dar nici pe de parte aşa de lung cum va fi cînd va ieşi de aici.” Şi a treia voce a spus: “El nu va ieşi viu de aici. El va muri.” După trei zile, puteam deja să respir singur. Îmi amintesc de doctorul meu, chirurgul meu, Dr.Donald Dunkon că mi-a spus:“Don, dacă ai ceva să-ţi pui în ordine, dacă trebuie să semnezi ceva, fă-o acum pentru că nu ştim sigur cît timp mai ai.” Ştiam că aveam o boală numită pancreatită necrotică hemoragică acută. Nu ai cum să trăieşti cu această boală. Poţi trăi cu pancreatită. Poţi să trăieşti cu pancreatită acută, dar nu poţi trăi cu pancreatită necrotică hemoragică acută. Dunkon le-a spus celor doi fii ai mei că pînă dimineaţa eu voi fi mort. Ei nu se aşteptau să supravieţuiesc.

Zăceam acolo pe pat, fiind un ateu convins. Nu credeam în Dumnezeu. Credeam în puterea Universului pentru că o văzusem. Ca doctor, am văzut şi viaţa şi moartea pentru că am avut de-a face atît cu viaţa cît şi cu moartea. Credeam în ceva, dar nu-mi vorbi mie despre Dumnezeu, dar mai ales nu-mi vorbi mie despre înviere sau naştere din fecioară, sau chestii de genul acesta pentru că eu lucrez în domeniul ştiinţei şi cercetării. Majoritatea doctorilor care lucrează în acest domeniu nu cred în Dumnezeu. Ei nu cred într-o fiinţă supremă. Ei încep acum să creadă că există ordine în Univers pentru că cu cît mergem mai departe, vedem această ordine, dar eu eram ateu atunci.
Vedeţi, este foarte uşor să fii ateu cînd ai succes. Cînd ai reuşit să avansezi de la traiul de pe ajutorul social, la a fi unul din cei mai puternici oameni în zona în care trăieşti, unul din cei mai puternici oameni din statul Oklahoma din punct de vedere politic. Este foarte uşor să fii ateu cînd ai astfel de realizări. Omul poate să spună atunci relaxat: “Eu n-am nevoie de Dumnezeu. Ce este Dumnezeu?” Dar este foarte dificil să fii ateu atunci cînd zaci pe patul morţii, pentru că începi să te gîndeşti: “Şi dacă oamenii aceştia au totuşi dreptate?”

Vedeţi, a existat un singur om, pe nume Ron Short, care a stat între mine şi porţile Iadului. Un singur om care mi-a mărturisit despre dragostea lui Isus timp de 5 ani, înainte ca eu să fiu bolnav. Mă contraziceam cu el, dar îmi plăcea de el pentru că ceea ce spunea şi făcea. El a fost singurul pe care l-am văzut că profesa ca un creştin şi trăia ceea ce spunea, şi l-am respectat foarte mult. Nu credeam în ceea ce spunea, dar îl respectam. Dar acum cînd zăceam pe patul morţii, ştiind că voi muri, la cine credeţi că m-am gîndit atunci? M-am gîndit:“Şi dacă Ron are dreptate? Şi dacă chiar există Rai şi Iad?” Aşa că imediat primul gînd şi cel mai presant din mintea mea era acum:“Cum să fiu mîntuit? Ce este mîntuirea? Cum pot fi mîntuit?”

Şi am trimis după Ron Short. Am dorit să vină la mine pentru că am vrut să facă ceea ce trebuia să facă, indiferent ce era. Nu aveam idee cum un om care a fost răstignit în Israel pe o cruce cu 2000 de ani în urmă m-ar putea salva. Ce legătură avea asta cu mine? Dar am ştiut că Ron avea ceva ce trebuia să am şi eu. Şi în acea seară, am trimis după Ron, dar Ron nu era acasă, Ron era în Alabama, aşa că am trimis după el să îl aducă la mine. Noaptea aceea a fost cea mai lungă noapte din viaţa mea de pînă atunci şi de atunci încoace.
În noaptea aceea, în timp ce zăceam acolo pe pat, am început să-mi pierd cunoştinţa. Am început să-mi pierd cunoştinţa şi în timp ce-mi pierdeam cunoştinţa, sufletul meu începea să meargă în jos, scufundîndu-se în întuneric. Acolo era atît de întuneric! Era de parcă tot întunericul penetrase în corpul meu, în fiinţa mea. Şi în timp ce am părăsit corpul, şi pot să vă spun că mi-am părăsit corpul pentru că îmi amintesc cînd m-am întors în el, nu ştiu unde am fost.

Sînt oameni care vorbesc despre o lumină, sînt oameni care vorbesc că au plutit în aer, sînt oameni care vorbesc de un sentiment de căldură şi dragoste. Eu nu am simţit nimic din toate acestea. Eu nu am simţit aşa ceva. Eu am simţit o teroare de nedescris pentru că am ştiut că dacă aş fi mers pînă la capăt, dacă aş fi alunecat pînă la capăt, nu m-aş mai fi întors niciodată. În adîncul fiinţei mele ştiam asta, aşa că m-am luptat toată noaptea.

Mai tîrziu mi-au spus că nu numai că am tras cearceaful de pe salteaua de sub mine, dar am tras şi salteaua peste mine, pentru că trebuia să stau şi să aştept pînă cînd Ron ajungea la mine. Şi orice trebuia el să facă, eu trebuia să aştept. Şi din nou, cînd îmi părăseam corpul, eu mă duceam în jos, în teroarea aceea adîncă şi întunecată. Pielea de pe mine începea să se răcească. Nu era ca frigul pe care-l simţi în aer cînd te plimbi, ci era un frig ce te pătrundea pînă la oase şi puteai simţi frigul cum urca de la picioare. Şi din nou începeam să-mi părăsesc corpul şi să fiu în întunericul şi în vidul acela. Îmi amintesc cum odată am intrat înapoi în corp, deoarece cînd am intrat în corp, totul s-a întîmplat brusc, ca o bufnitură. Am simţit în corp ca o bufnitură, vorbesc de corpul meu fizic. Credeţi-mă, credeţi-mă vă rog, aceasta a fost cea mai înfiorătoare şi îngrozitoare experienţă care mi s-a întîmplat vreodată. M-am luptat toată noaptea. Şi în dimineaţa următoare, undeva în jurul orei 9:30 sau 10, în sfîrşit Ron a sosit. El a intrat în salon şi a spus: “Dr.Whitaker, ce şanse ţi-au spus că ai?” Am spus: “-Ron, mi-au spus că nu am nici una.” Atunci el a zis: “-Acum a sosit momentul !” Am spus:
“-Ai dreptate.” Înainte îl înjuram sau îl scuipam, dar acum a sosit vremea pentru că trebuia să am şi eu ceea ce avea şi el. Îmi mai rămăsese o perioadă scurtă de trăit pe pămînt, şi nu ştiam, idee nu aveam cînd aş putea să plec pentru totdeauna.
Atunci, Ron m-a condus în rugăciunea păcătosului. Idee nu aveam ce era rugăciunea păcătosului, dar aveam încredere în Ron. El m-a condus în această rugăciune şi mi-a spus că Isus a murit pentru păcatele mele. Că El a murit pentru păcatele întregii lumi. Nu prea am înţeles eu asta, dar el mi-a arătat în Cuvîntul lui Dumnezeu unde era scris lucrul acesta. Trebuie să înţelegeţi că eu eram un om al cărţilor. Am petrecut o mare parte a vieţii mele, 25, 26 de ani din viaţa mea cu cărţile, cu tot felul de cărţi ştiinţifice. Am mai multe specializăr in Chimie, precum şi diverse alte specializări, pînă la titlu de doctor în medicină pentru a practica medicina, am deci toate aceste specializări.

Dar Ron atunci aşa mi-a spus şi eu l-am crezut pentru că aşa scria în această carte. Această carte era nouă pentru
mine, şi ea se numea Biblie. L-am lăsat pe Ron să mă conducă în rugăciunea păcătosului, şi am repetat după el această rugăciune. Apoi, pot să vă spun un singur lucru, că după aceea a venit peste mine o pace cum eu nu am mai cunoscut niciodată. Căutasem această pace, am căutat-o în băutură şi alcool. Am căutat-o în droguri şi femei, am căutat-o în tot felul de locuri, dar în viaţa mea tot nu era pace.

Odată însă ce l-am acceptat pe Isus Cristos ca Domnul şi Salvatorul meu, nu mi-a mai fost frică. Încă continuam să cred că voi muri, pentru că ştiam ce boală aveam şi că nu puteam supravieţui cu ea. Ştiam asta, doar eram doctor. Ştiam căci cu boala ce o aveam nu se putea supravieţui.

Şi Ron mi-a arătat în Cuvîntul lui Dumnezeu unde scrie: “Iată semnele care-i vor însoţi pe cei care cred. Ei vor pune mîinile pe bolnavi, şi aceştia se vor vindeca.” (Marcu 16:18) Călătoresc pe toată planeta Pămînt pînă în ziua de azi, fără să iau insulină sau enzime, şi mănînc tot ce doresc şi Dumnezeu produce în fiecare zi în corpul meu substanţele necesare ca eu să trăiesc, fără să trebuiască să iau medicamente.
Cînd vezi că orbii văd, pe cei schilozi că umblă, pe leproşi că sînt curăţaţi şi îi vezi cu proprii tăi ochi, cînd vezi toate astea, nu mai trebuie să fii om de ştiinţă la NASA ca să-ţi dai seama că Biblia este adevărată.
 

=== Dr. George Rodonaia ===

[Dr.  Rawlings]
Cum se face că diferitele etape ale Iadului să ia aspecte diferite la oameni? Ei bine, Biblia nu spune că Iadul este doar foc. Dacă te uiţi în locuri diferite prin ea, acolo se spune:

În cea mai mare parte sînt flăcări şi foc, dar sînt unii care pot să vizualizeze asta, cum este Dr.Rodonaia pe care îl vom prezenta, şi Dr.Whitaker. A vedea îngerii de lumină poate să fie înşelător în unele cazuri. De exemplu, în 2 Corinteni 11:14 ni se spune că: “Satana se poate preface în înger de lumină, înşelîndu-i astfel pe mulţi.” Ce lumină au văzut aceşti oameni la capătul tunelului, mai ales dacă era cineva care nu credea că merită să fie în Rai? Aceste lucruri se mai întîmplă. Totuşi este destul de ciudat că contrariul nu se întîmplă. Cei care s-au văzut în Iad, ştiau exact că acolo le este locul. Şi nu se punea întrebarea de ce erau ei duşi acolo. Defapt Cristos însuşi a vorbit despre asta în Matei 12, 25-26, unde se spune: “Dacă Satana îl scoate afară pe Satana, el este dezbinat şi cum mai poate dăinui atunci împărăţia lui?” Asta este imposibil. Ca înger al luminii, Satana îi poate înşela pe mulţi. Dar această lume pe care ei o văd în Iad, fie că e întunericul total, fie că este flăcări şi foc, este un loc pe care ei nu vor să-l mai viziteze niciodată.

[Dr.  George Rodonaia]
Ca psihiatru şi neuropatolog, pentru mine n-a existat niciodată Dumnezeu. Nu am crezut niciodată în Dumnezeu. Nu am crezut nicidată în Biblie. Nu mă gîndisem niciodată la Dumnezeu, la Biblie sau la divinitate. În 1976, aveam 20 de ani şi lucram deja ca doctor în Georgia, Rusia.

Au început autopsia prin a-mi tăia şi deschide pieptul. Aceasta a fost prima incizie, apoi eu mi-am deschis ochii. Cînd mi-am deschis ochii şi cînd ei au văzut că pupilele mele se mişcau, devenind mai mici, cînd au văzut că ochii mei reacţionau la lumină, au ştiut că eram în viaţă. M-au dus înapoi în spital şi au început să mă resusciteze. Plămînii mei nu mai funcţionau de multă vreme şi m-au conectat la aparatul de respiraţie artificială timp de 90 de zile. Recuperarea mea nu a fost rapidă, dar viaţa a revenit în trupul meu. Ei au descoperit în timpul autopsiei că în mine era viaţă, dar nu toate organele mele funcţionau. A fost o muncă grea să fii timp de 9 luni la recuperare, vindecarea nu s-a produs imediat. Eram în viaţă, dar asta nu însemna că puteam supravieţui dacă doctorii nu m-ar fi ajutat să-mi recuperez sănătatea şi organele.

După ce am revenit la viaţă, am avut parte de multe experienţe diferite şi de multă respingere, trebuind să mă lupt cu mulţi, dar nimic nu mă putea face să mă răzgîndesc. Îmi ştiam calea, şi am hotărît să plec din ţară şi cu ajutorul acestei doamne din Longview Texas, m-am stabilit în Statele Unite. Ne-am dus în Texas, unde locuim şi azi.

Uneori, noi nu putem controla lucrurile ce ni se întîmplă. Şi nici nu încerc să explic totul, pentru că ştiu şi cred că Dumnezeu ştie mai bine şi cred că nici nu este nevoie să explic totul. De ce mi s-au arătat mie toate astea şi de ce am fost eu ales? Nu mi-am pus întrebarea şi nici nu mă interesează, ca să fiu sincer. Mă bucur că s-a întîmplat. Acum cred profund într-un Dumnezeu al dragostei, şi Dumnezeu este dragoste. Şi mai cred că Dumnezeu a creat totul pentru binele şi pentru viitorul nostru extraordinar, dacă noi nu îl vom distruge.

=== Concluzii  ===

Dr.Donald Whitaker:
Rugăciunea prin credinţă şi rugăciunea de mîntuire nu este o rugăciune oarecare sau neînsemnată, ci este singura cale către Tatăl. Ea este unica cale! Toţi aceşti oameni din mişcarea New Age care cred că toată lumea merge în Rai, că te poţi închina la orice, la un purice, că poţi îmbrăţişa un copac, că poţi venera un cristal sau o stea, am veşti pentru aceştia. Ei nu vor merge în Rai dacă nu îl acceptă pe Isus Cristos ca Domn şi Salvator al lor, pentru că Biblia spune clar că: “Singura cale la Tatăl, este prin Fiul Său.” Ioan 14:6

Howard Storm:
Tu poţi să simţi prezenţa lui Isus şi astăzi acolo unde eşti. El te aşteaptă!

Dr.Donald Whitaker:
Şi cine este Fiul? El este Cuvîntul făcut trup ce a venit să locuiască între oameni. Cuvîntul este Calea către Tatăl!

“Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, Eu voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.” Apocalipsa 3:20

Dr.Rawlings:
Priteni, acum aţi văzut dovezile. Acum eşti cel mai aproape în luarea unei decizii. Există viaţă după moarte? A fost viaţa acestor oameni pe care vi i-am prezentat aici dată peste cap pentru nimic, sau a fost pentru că există într-adevăr un Rai şi un Iad?

Tu ai luat decizia în ce priveşte viaţa ta? Eşti sigur că dacă mori la noapte, mîine vei fi cu Dumnezeu în Rai? Şi adu-ţi aminte de citatul din Apocalipsa 3:20: “Iată, Eu stau la uşă şi bat” Dumnezeu bate chiar acum. Dacă Mă auzi, deschide uşa şi Eu voi intra. Voi intra, nu s-ar putea să intru, şi voi avea părtăşie cu tine şi tu cu Mine. Asta înseamnă că poţi să vii şi murdar. Vino aşa cum eşti. El va avea părtăşie cu tine şi îţi va spune cum să îţi cureţi viaţa. Şi între timp, drept răsplată, El îţi dă acest dar gratuit al vieţii veşnice cu Isus Cristos, pentru că tu eşti al Său. Tu eşti acum creştin.

Înapoi din Iad
cu Dr.Maurice Rawlings

English  Spanish  French  Czech  German  Chinese  Indonesian  Romanian  Bulgarian  Vietnamese Swahili Dutch  Korean doc  [Arabic MP4 YouTube]  URDU