1 Bildad către Şuah a luat cuvîntul şi a zis:
2 ,,Pînă cînd vrei să vorbeşti astfel, şi pînă cînd vor fi cuvintele gurii tale ca un vînt puternic?
3 are va răsturna Dumnezeu dreptul? Sau va răsturna Cel Atotputernic dreptatea?
4 Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui, i -a dat pe mîna păcatului.
5 Dar tu, dacă alergi la Dumnezeu, dacă rogi pe Cel Atot puternic,
6 dacă eşti curat şi fără prihană, atunci negreşit, El va veghea asupra ta, şi va da înapoi fericirea locuinţei tale nevinovate.
7 Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai tîrziu. Învăţăminte din păţania celor dinainte.
8 Întreabă pe cei din neamurile trecute, şi ia aminte la păţania părinţilor lor. -
9 Căci noi sîntem de ieri, şi nu ştim nimic, zilele noastre pe pămînt nu sînt decît o umbră. -
10 Ei te vor învăţa, îţi vor vorbi, şi vor scoate din inima lor aceste cuvinte:
11 ,Creşte papura fără baltă? Creşte trestia fără umezeală?
12 Fiind încă verde şi fără să se taie, ea se usucă mai repede decît toate ierburile.
13 Aşa se întîmplă tuturor celor ce uită pe Dumnezeu, şi nădejdea celui nelegiuit va peri.
14 Încrederea lui este zdrobită, şi sprijinul lui este o pînză de păianjen.
15 Se bizuie pe casa lui, dar nu este tare; se prinde de ea, dar nu ţine.
16 Cum dă soarele, înverzeşte, îşi întinde ramurile peste grădina sa,
17 îşi împleteşte rădăcinile printre pietre, pătrunde pînă în ziduri.
18 Dar dacă -l smulgi din locul în care stă, locul acesta se leapădă de el şi zice: ,Nu ştiu să te fi cunoscut vreodată!`
19 Iată, aşa sînt desfătările pe cari i le aduc căile vieţii lui; apoi din acelaş pămînt răsar alţii după el.
20 u, Dumnezeu nu leapădă pe omul fără prihană, şi nu ocroteşte pe cei răi.
21 Ba încă, El îţi umple gura cu strigăte de bucurie, şi buzele cu cîntări de veselie.
22 Vrăjmaşii tăi vor fi acoperiţi de ruşine, iar cortul celor răi va pieri.```