Home

Proverbe

capitol: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31


-Reset+

Capitol 16

1 Planurile pe cari le face inima atîrnă de om, dar răspunsul pe care -l dă gura vine dela Domnul. -
2 Toate căile omului sînt curate în ochii lui, dar celce cercetează duhurile este Domnul. -
3 Încredinţează-ţi lucrările în mîna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile. -
4 Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. -
5 rice inimă trufaşă este o scîrbă înaintea Domnului; hotărît, ea nu va rămînea nepedepsită. -
6 Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate dela rău. -
7 Cînd sînt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. -
8 Mai bine puţin, cu dreptate, decît mari venituri, cu strîmbătate. -
9 Inima omului se gîndeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. -
10 Hotărîri dumnezeieşti sînt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greşeli cînd judecă. -
11 Cîntarul şi cumpăna dreaptă vin dela Domnul; toate greutăţile de cîntărit sînt lucrarea Lui. -
12 Împăraţilor le este scîrbă să facă rău, căci prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie. -
13 Buzele neprihănite sînt plăcute împăraţilor, şi ei iubesc pe celce vorbeşte cu neprihănire. -
14 Mînia împăratului este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s'o potolească. -
15 Seninătatea feţei împăratului este viaţa, şi bunăvoinţa lui este ca o ploaie de primăvară. -
16 Cu cît mai mult face cîştigarea înţelepciunii decît a aurului! Cu cît este mai de dorit cîştigarea priceperii decît a argintului! -
17 Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale. -
18 Mîndria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înainte căderii. -
19 Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decît să împarţi prada cu cei mîndri. -
20 Cine cugetă la Cuvîntul Domnului, găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit. -
21 Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa. -
22 Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor. -
23 Cine are o inimă înţeleaptă, îşi arată înţelepciunea cînd vorbeşte, şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. -
24 Cuvintele prietenoase sînt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet, şi sănătoase pentru oase. -
25 Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. -
26 Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru. -
27 mul stricat pregăteşte nenorocirea, şi pe buzele lui este ca un foc aprins. -
28 mul neastîmpărat stîrneşte certuri, şi pîrîtorul desbină pe cei mai buni prieteni. -
29 mul asupritor amăgeşte pe aproapele său, şi -l duce pe o cale, care nu este bună. -
30 Cine închide ochii, ca să se dedea la gînduri stricate, cine-şi muşcă buzele, a şi săvîrşit răul. -
31 Perii albi sînt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii. -
32 Cel încet la mînie preţuieşte mai mult decît un viteaz, şi cine este stăpîn pe sine preţuieşte mai mult decît cine cucereşte cetăţi. -
33 Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărîre vine dela Domnul. -