Home

Apocalipsa

capitol: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22


-Reset+

Capitol 10

1 Apoi am văzut un alt înger puternic, care se pogora din cer, învăluit într'un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele, şi picioarele lui erau ca nişte stîlpi de foc.
2 În mînă ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare, şi piciorul stîng pe pămînt,
3 şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Cînd a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.
4 Şi cînd au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: ,,Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!``
5 Şi îngerul, pe care -l văzusem stînd în picioare pe mare şi pe pămînt, şi -a ridicat mîna dreaptă spre cer,
6 şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pămîntul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă,
7 ci că în zilele în cari îngerul al şaptelea va suna din trîmbiţa lui, se va sfîrşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi proorocilor.
8 Şi glasul, pe care -l auzisem din cer, mi -a vorbit din nou, şi mi -a zis: ,,Du-te de ia cărticica deschisă din mîna îngerului, care stă în picioare pe mare şi pe pămînt!``
9 M'am dus la înger, şi i-am cerut să-mi dea cărticica. ,,Ia -o``, mi -a zis el, ,,şi mănîncă -o; ea îţi va amărî pîntecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.``
10 Am luat cărticica din mîna îngerului, şi am mîncat -o: în gura mea a fost dulce ca mierea; dar, după ce am mîncat -o, mi s'a umplut pîntecele de amărăciune.
11 Apoi mi-au zis: ,,Trebuie să prooroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.``